fbpx Skip to content

Lista cu sarcini pe care le ai de îndeplinit înainte de a te muta într-o nouă locuință

Lista cu sarcini pe care le ai de îndeplinit înainte de a te muta într-o nouă locuință

Lista cu sarcini pe care le ai de îndeplinit înainte de a te muta într-o nouă locuință

 

Notează tot ce trebuie să faci, săptămânal, până în ziua mutării.

Când vine vorba de mutat în altă casă, organizarea corectă este diferența dintre succes și eșec complet.

Chiar dacă ești un bun organizator, s-ar putea să te simți copleșit de numărul mare de task-uri legate de mutare pe care trebuie să le duci la sfârșit înainte de a te muta – asta dacă nu găsești o cale prin care să aduci ordine în haos.

Iată cum să îți programezi procesul de mutare. Te va ajuta să îți organizezi timpul, să îți prioritizezi task-urile, să urmărești progresul și să reduci stresul provocat de mutare. Mai important, nu vei uita nimic important, pentru că lista de verificare săptămânală îți va aminti de ceea ce trebuie să faci în fiecare zi, până în ziua mutării.

Cu opt săptămâni înainte de a te muta în noua ta casă

Organizarea unei mutări sigure, eficiente și fără probleme, necesită aproximativ două luni de planificare atentă și muncă asiduă. Așa că, începe pregătirile de mutare cu aproximativ opt săptămâni înainte de ziua cea mare.

  • Inventariază-ți lucrurile și decide ce iei cu tine în noua locuință.
  • Vezi care sunt opțiunile de mutare și decide dacă te muți singur sau vei utiliza un serviciu profesional de mutare.

Cu șase săptămâni înainte de mutare

  • Contactează câteva servicii profesionale de mutat și cere o cotație pentru relocare. Dacă te-ai decis să nu apelezi la profesioniști, contactează câteva companii de închiriat mașini și compară prețurile și condițiile pe care ți le oferă aceștia.
  • Revizuiește-ți finanțele și decide ce buget aloci mutării.
  • Anunță oamenii importanți și instituțiile de mutarea ta: proprietarul (dacă stai în chirie), anagjatorul, medicul de familie, școala copiilor (dacă e cazul) și banca, pentru început.
  • Începe să cauți un doctor bun pentru familia ta și o școală bună pentru copii în noul oraș / cartier.
  • Programează ziua mutării și rezervă ziua cu compania de mutat sau închiriază mașina potrivită pentru ziua cea mare.

Cu patru săptămâni înainte de mutare

  • Obține fișele medicale ale tale și ale familiei, precum și dosarele școlare ale copiilor.
  • Du-ți animăluțul de companie la veterinar pentru un control complet și cere toate hârtiile necesare pentru el: vaccinuri, carnet de sănătate, etc.
  • Scapă de lucrurile pe care nu le mai vrei. Vinde lucrurile online, donează-le sau împarte-le la prieteni, rude, cunoștințe.
  • Fă rost de cutii de carton și începe să împachetezi lucrurile de care nu mai ai nevoie până în ziua mutării.
  • Anulează-ți abonamentele la servicii de livrare, cluburi și organizații.

Cu două săptămâni înainte de mutare

  • Dacă mergi cu mașina spre noua ta casă, du mașina în service, ca să te asiguri că va fi o călătorie lină, fără surprize.
  • Schimbă-ți adresa la poștă.
  • Transferă abonamentele la utilități pe noua adresă – asigură-te că serviciile vor fi deconectate în casa veche, a doua zi după ce te-ai mutat. Contactează furnizorii de servicii din noul oraș și asigură-te că vei avea toate serviciile active încă din prima zi.
  • Asigură-te că vei avea loc de parcare pentru camionul cu lucruri, în apropierea noii locuințe.

Cu o săptămână înainte de a te muta

  • Contactează compania care te ajută cu mutarea și confirmă că totul merge conform planului.
  • Ia-ți rămas bun – organizează o petrecere, petrece puțin timp cu cei mai buni prieteni ai tăi, vizitează locurile tale favorite din oraș, etc.
  • Verifică progresele pe care le-ai făcut cu împachetatul lucrurilor. Marea majoritate ar trebui să fie împachetate și etichetate deja.
  • Pregătește cutia pe care o vei deschide prima, cutie ce ar trebui să conțină toate lucrurile esențiale de care vei avea nevoie imediat ce vei ajunge în noua locuință.
  • Angajează o bonă care să stea cu copiii și cu animăluțele de casă în ziua mutării (dacă e necesar).
  • Verifică dacă ai achitat toate facturile, ai returnat toate cărțile împrumutate de la bibliotecă, ai înnapoiat lucrurile împrumutate de la prieteni, etc.

Cu două zile înainte de mutare

  • Termină de împachetat – lasă-ți la îndemână doar câteva lucruri de care nu te poți lipsi în ultimele zile de dinaintea mutării și lucrurile necesare pentru a face curățenie, înainte de a pleca definitiv.
  • Dezgheață frigiderul, curăță-l și pregătește-ți toate aparatele de uz casnic pentru mutare – golește-le, curăță-le și asigură-te că sunt uscate și împachetate corespunzător pentru transport.
  • Dezasamblează piesele mari de mobilier și împachetează-le pentru transport.
  • Asigură-te că ai toate lucrurile valoroase și documentele importante la tine.

În ziua mutării

  • Odihnește-te și trezește-te devreme ca să ai timp suficient pentru ultimele task-uri.
  • Verifică încă o data toată casa, pentru a te asigura că nu ai uitat nimic.
  • Întâlnește-te cu cei care te ajută să te muți și dă-le toate informațiile necesare ca procesul de mutare să meargă cât mai repede și cât mai eficient.
  • Citește cu atenție toate documentele pe care le semnezi în ziua mutării.
  • Pregătește câteva răcoritoare pentru muncitori și asigură-te că ai la îndemână bani cash pentru bacșiș, dacă ești satisfăcut de munca lor.
  • Dă-i șoferului adresa exactă a noii locuințe și numărul tău de telefon.
  • Fă curățenie în casă, închide-o bine și ia-ți rămas bun. E timpul să pornești către noua ta viață!

Chiar dacă majoritatea sarcinilor legate de mutat sunt aceleași pentru toată lumea, le poți modifica să se plieze pe nevoile și cerințele tale. Unele aspecte vor fi unice și vor necesita o abordare diferită, așa că personalizează această listă și fă-o să funcționeze pentru tine.

Mai multe articole